vineri, 30 decembrie 2011

Vine 2012!

Noul an 2012 este deja foarte aproape. Am uitat de bucuriile sau neîmplinirile din anul care tocmai ne lasă şi privim cu speranţă viitorul. Ne pregătim pentru a-l întâmpina cum se cuvine.

Seara de revelion promite multe, mai ales nouă tinerilor: ore de bucurie, bună dispoziţie, spectacole la tv, divertisment, muzică, mîncare, timp petrecut cu cei dragi. Frumos ar fi ca printre cei dragi să nu îl uitam pe Dumnezeu, până la urmă, singura sursă directă a binelui pe care l-am primit în 2011.

Printr-o practică devenită deja tradiţie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, aprope orice biserică din ţară îşi adună enoriaşii la miezul nopţii dintre ani pentru o rugăciune de mulţumire faţă de binefacerile Domnului nostru Iisus Hristos.

Dacă nu putem ajunge cu toţii la această întâlnire dintre ani cu Bunul Dumnezeu, măcar să-I ridicăm un gând de mulţumire şi de apreciere atunci când după cunoscuta numărătoare inversă vom striga La mulţi ani!

p.s. Să nu uităm nici de tradiţiile noastre dragi - urături de Anul Nou (direct din Bucovina)


joi, 22 decembrie 2011

Naşterea Domnului să vă aducă bucurie în suflet!

ATOR Iaşi vă doreşte multă fericire alături de cei dragi şi fie ca lumina naşterii Domnului nostru Iisus Hristos să vă îndrume paşii în viaţă!


Click pe poză pentru cuvântări pe tema acestei frumoase Sărbători
 

joi, 8 decembrie 2011

Colinde, colinde

Atorenii se pregătesc intens pentru Crăciun. De două ori pe săptămână ne întâlnim la repetiţii pentru a (re)învăţa colindele pe care le vom cânta în seara de Ajun. Iată două poze drept mărturie

vineri, 2 decembrie 2011

Creativitate pentru atoreni

Tinerii din ATOR Iaşi au participat sâmbătă, 26 noiembrie, la stagiul de formare "Dezvoltarea creativităţii", susţinut de Oana Filip, specialist în comunicare şi formator acreditat de CNFPA.  


Prin această întâlnire s-a urmărit dobândirea şi dezvoltarea anumitor abilităţi şi instrumente de lucru în domeniul creativităţii. Având în vedere proiectele ATOR Iaşi, am considerat că este necesară o abordare creativă în activităţile cu tinerii.


Trainingul de gândire creativă... scurt şi la obiect, clar şi concis, antrenant şi... cu toatea acestea creativ. Ne-a pus mintea şi sentimentele în miscare. Fie că am fost nevoiţi să ne transformam în anotimpuri ori să ieşim din diverse situaţii limită cu ajutorul creativităţii, fie că a trebuit să organizăm conferinţe de presă, fiecare şi-a dat seama că îşi poate antrena şi lărgi spectrul creativ prin diverse tehnici de abordare a problemelor. Parerea mea este că tot ceea ce la prima vedere ni se pare ireal este defapt creativitate. (Diana Prisecaru, membru ATOR Iaşi)


Acest eveniment face parte dintr-o serie de stagii de formare dedicate voluntarilor ATOR Iaşi şi organizate de Departamentul de Resurse Umane şi Formare al Asociaţiei.